Raza de speranta

"Sa faci intotdeauna numai ce este bine si Dumnezeu te va ajuta" de Felicia Mircea

ROMANTISMUL

Posted by fmircea pe 27 August 2010

Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică, un curent artistic al Europei occidentale, care a apărut în ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa, mai precis Germania şi Anglia şi a durat până în secolul XIX. Romantismul se caracterizează prin dorinţa de a explora toate posibilităţile artei cu scopul de a scoate în evidenţă toate experienţele personale.
Romantismul este caracterizat prin exprimarea experienţei şi sentimentelor personale, subliniază drama umană, iubirea tragică, idealurile politice şi revoluţionare, misticismul, cultul Evului Mediu, exotismul, violenţa. Subestimează lumea exterioară, idealizând realitatea.
Romantismul se afirmă în literatura română în anul 1830 şi domină mişcarea literară până în secolul XX. Romantismul este marcat de elogii, în nota lamartiniană scrise de Cârlova, G.Alexandrescu, Heliade Radulescu.
Odinioară, îndrăgostiţii obişnuiau să-şi trimită reciproc scrisori de dragoste. Astăzi, internetul a devenit un nou mesager pentru cei singuri. Dincolo de cuvinte, partenerii schimbă priviri, gesturi, mângâieri. Privirea ei te poate încurca, zâmbetul lui îţi poate atăta cât de mult se bucură de compania ta. Romantismul însumează multe lucruri. Am putea recunoaşte romantismul? Ce este romantismul? Visare, suferinţă, iubire, satisfacţie.
Trăsăturile romantismului:
– introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, poemul filozofic, nuvela istorică;
– cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi luciditatea;
– promovează tradiţia, folclorul;
– descrie personajele prin pasteluri;
– acordă importanţă sentimentelor omeneşti;
– portretizează omul de geniu;
– pătrunde mai adânc în tainele sufletului;
– lărgeşte vocabularul prin pătrunderea arhaismelor, regionalismelor şi a cuvintelor populare.

A fost o mişcare contra raţionalismului. Iniţial doar o atitudine, o stare de spirit, ulterior romantismul va lua forma unei mişcări. Autorii au scris şi despre propriile lor sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile utopice. Dacă secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate şi raţiune, începutul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emoţie şi de eul interior. Pictura lui Franco Goya reflectă o serie de emoţii, creează un joc de lumini şi umbre, care accentuează situaţia respectivă ( cea gândită şi interpretată, fiecare prin genul lui). Picturile romanticilor, reunesc vigoarea şi idealul romantic într-o operă compusă dintr-un vârtej de forme.
Mişcarea „ Sturm und Drang” ( furnică şi imbold) este considerată a fi precursoarea romantismului în Germania. Poetul J.W.Goethe a fost cel mai faimos reprezentant al acesteia. Cartea se numeşte „Suferinţele tânărului Wether” care tratează iubirea imposibilă a protagonistului acesteia, a cauzat multă vâlvă în perioada aceea datorită faptului că un val de sinucideri a fost atribuit lecturii volumului. În muzică s-au evidenţiat R.Schuman, J. Brahms, F.Chopin, H.Berlioz, F.Liszt, R.Wagner P.I.Ceaikovski.
Romantismul este un curent literar, dar şi un mod de a fi atât al individului, cât şi al culturilor. Romantismul este arogant sau plebeu. Romantismul este mişcarea artistică ce introduce noi categorii estetice (urâtul, grotescul, macabrul, fantasticul) şi noi specii literare (drama romantică, meditaţia, poemul filozofic, nuvela istorică). Trasături: exprimarea exagerată a unor idei sau sentimente puternice, personaje excepţionale puse să acţioneze în împrejurări excepţionale, cultivarea specificului naţional prin inspirarea din istorie, folclor, frumuseţile naturii. Modalitatea stilistică specifică este antiteza. Motive şi teme romantice: luna, noaptea, izvorul, lacul, ruinele, fantomele, visul, codrul, cosmosul etc.
Se consideră că individul romantic este utopia unui om complet „anormal” dezechilibrat, bolnav, adică cu sensibilitatea şi intelectul exacerbate la maxim, rezumând aspectele spirituale de la brută la geniu. Expresiile trebuie luate într-un sens cu totul literar, evitându-se confuzia cu patologia medicală. Unii consideră romanticul un maladiv, infirm, tuberculos, nebun, orb, lepros, atribuindu-i-se utopic complexitate senzorială şi sufletească mai mare decât aceşti bolnavi ce sunt în realitate. Romantismul este feminin, impulsiv, sentimental, plângăreţ. Eroul romantic este cocoşat, orb, şchiop, deci niciodată „normal”, frumos ci mai de grabă de o frumuseţe stranie, de o delicateţe maladivă. Romanticul este foarte tânăr, sau foarte bătrân.
Epoca destrămării feudalismului şi a dezvoltării capitalismului, epoca revoluţiilor burghezo-democrate şi a războaielor pentru eliberare şi independenţă naţională, aduc în câmpul literaturii un nou curent literar, numit romantism. Cultivat şi afirmat de o clasă socială ridicată de jos şi împotriva nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor convenţionale şi rigide ale clasicismului, înclinarea spre reverie şi spre explorarea complexităţii eului uman. Apărut mai întâi în Anglia apoi în Germania şi Franţa, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea romantismul este o mişcare literară complexă cu tendinţe adeseori contradictorii.
Romantismul apare ca un curent literar omogen, cu trăsături şi o metodă de creaţie proprie. În literatura universală cei mai importanţi scriitori romantici sunt Byron, Shellen, Shakespeare în Anglia, Novalin, Lamartine, Hugo, Dumas în Franţa, Puskin, Lermontov în Rusia.
Romantismul românesc prezintă caracteristici proprii, specifice condiţiilor sociale şi politice din ţara noastră. La noi romantismul coexistă cu clasicismul şi realismul. În ţara noastră romantismul este stimulatorul luptei pentru eliberare şi al deşteptării conştiinţei naţionale. În prima etapă, preromantică, scriitori precum Cârlova, H.Rădulescu, Ghe.Asachi, prezintă o literatură a ruinelor cu un uşor regret faţă de un trecut eroic, unde fantasticul şi meditaţia primează. O a doua etapă, aceea paşoptistă, este a liricului. O a treia etapă, aceea postpaşoptistă, care duce la maturizarea estetică a romantismului. Romanticii acestei perioade sunt: Odobescu, Haşdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.
Principalele caracteristici ale romantismului românesc paşoptist rămân patriotismul şi lupta pentru realizarea idealului naţional. Romantismul românesc se exprimă în specii literare ca doina şi balada de inspiraţie populară, meditaţia şi elegia, drama.
Principiile caracteristice ale romantismului universal:
– romantismul înlătură şi neagă normele şi metodele prescrise de clasicism;
– izvoarele de inspiraţie ca şi temele operei literare sunt mult lărgite, dându-se o atenţie deosebită tradiţiei populare, istoriei şi folclorului;
– personajele sunt luate din toate categoriile sociale;
– romantismul introduce un limbaj metaforic, cu vocabular comun şi suculent, ca şi noi categorii estetice, ca urâtul, grotescul în opoziţie cu frumosul, feericul sau fantasticul.
Sub semnul romantismului apare drama romantică. Drama romantică apare în urma unei evoluţii lente cu origini în tragedia clasică.
Romantismul istoric este ilustrat în cel mai înalt grad. Pe lângă un romantism istoric, există şi un romantism antichizat. Scriitorii romantici au aspirat cu toţii la o fericire ideală. Romantismul apare ca un avânt al genului individual în căutarea Absolutului.
Baudelaire defineşte romantismul ca o artă modernă care tratează intimitatea, spiritualitatea, culoarea, frumosul. Francezul E.Delacroi este considerat a fi pictorul romantic prin excelenţă. El îmbină vigoarea cu idealul romantic.
Romantismul este parfumul care transformă rătăcirea în trăire.

Sorry, the comment form is closed at this time.

 
%d blogeri au apreciat asta: