Raza de speranta

"Sa faci intotdeauna numai ce este bine si Dumnezeu te va ajuta" de Felicia Mircea

Clasicismul

Posted by fmircea pe 23 August 2010

Clasicismul este un curent literar- artistic, având centrul de iradiere în Franţa, în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, ale cărui principii au orientat creaţia artistică europeană între secolele al XVII –lea şi al XVIII-lea. A apărut înaintea iluminismului, propagându-se în întreaga Europă. Clasicismul este o doctrină literară caracterizată prin imitarea literaturii, antichităţii, prin cultivarea subiectelor nobile, monumentale. Clasicismul pledează pentru valorificarea antichităţii şi este caracterizat prin respect pentru antichitate. Termenul „clasicism” vine de la latinul „ clasicus” ceea ce înseamnă de prim rang, demn de încredere. Cuvântul clasic are mai multe accepţii. Clasicismul este un curent literar în care rolul dominant îl are raţiunea. Ideea de clasicism se contopeşte cu cea de antichitate. El porneşte de la modelele artistice (din arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichităţii, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumuseţe şi armonie. Clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârşite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseţii morale. Scriitorii au urmărit crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de înalte idealuri eroice şi principii morale ferme. Aceste personaje, de regulă erau regi sau reprezentanţi ai aristrocaţiei, erau prezenţi în ode, imn, poem epic, tragedie, socotite ca specii superioare ale literaturii. De modul de viaţă al burgheziei, aflată în ascensiune în acea perioadă, se ocupau speciile literare socotite inferioare (comedia, satira, fabula), considerate aşa deoarece se ocupau de prezentarea unor aspecte negative care trebuiau îndreptate şi de infierarea anumitor vicii.
Clasicismul înseamnă în primul rând ordine, echilibru, rigoare, normă, canon, credinţă într-un ideal de frumuseţe. Înseamnă, de fapt, ordine obiectivă, perfecţiune formală, superioritate a raţiunii. Ultima perioadă a clasicismului aduce în creaţia literară, sub influenţa ideilor revoluţiei burgheze, lupta împotriva despotismului şi dragostea de libertate. Simplitatea şi veridicitatea sunt ridicate la rang înalt.
Reprezentanţii clasicismului sunt: Corneille, Racine, Molliere, Boileau, La Fontaine, Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici.
Curentul se defineşte ca o mişcare artistică şi literară care promovează ideile de echilibru şi armonie ale fiinţei umane, constituite în modele durabile şi care se pot regăsi în timp. Relevante sunt sculpturile lui Fideas, arhitectura de pe Acropole, tragediile lui Eschil, Sofocle, Euripide, Artele poetice ale lui Aristotel şi Horaţiu.
Curentul clasicismului definit ca atitudine estetică fundamentală de observare şi realizare a unui sistem armonios, stabil, proporţional, dominat de elementele frumosului, în concordanţă cu norme specifice, tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin, al perfecţiunii.
Trăsăturile clasicismului sunt următoarele: regula celor trei unităţi în dramarturgie ( de loc, de timp, acţiune,) puritatea genurilor şi speciilor literare, întâietatea raţiunii, imitarea modelelor greco-romane, cultul pentru adevăr şi natural(în literatură), înfrumuseţarea şi înnobilarea naturii ( în pictură), promovarea virtuţii. Cultivă curajul, vitejia, generozitatea, avariţia, naivitatea, puritatea stilului, neamestecuri de stiluri, perfecţiunea, armonia. Termenul de clasicism comportă sensuri largi, exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendinţa de a observa fenomenele în contextul universului şi a le închega într-un sistem proporţional şi armonios, corespunzător frumosului, perfecţiunii şi idealului.
Ideea de clasicism şi antichitate tind să devină sinonime, strâns asociate. Prin localizare, defineşte trei mari perioade istorice şi anume: secolul lui Pericle, secolul V î.e.n., la Atena; secolul lui August, secolul V î.e.n., la Roma, secolul lui Ludovic al XIV-lea, în Franţa. Voltaire include şi o a patra perioadă şi anume cea a Renaşterii florentine.
Clasicismul opune imaginaţiei, raţiunea. Se fereşte de fantezie, preferă luciditatea. Evită particularul, interesându-se de general. Dispreţuieşte concretul, diversitatea, heterogenul, vagul, difuzul. Transfigurează realitatea şi cultivă virtuţile clasice, care sunt dreptatea, înţelepciunea, curajul, vitejia, generozitatea, puritatea, moralitatea. Principiile clasicismului sunt binele şi răul, frumosul sau armonia şi urâtul, adevărul şi legea; iar principiile primordiale sunt apa, aerul, focul, pământul, eterul.
Clasicismul nu înseamnă imitarea literaturii antice pur şi simplu, ci dimpotrivă este produsul reacţiei împotriva imitării haotice a acesteia. Literatura este un meşteşug care se poate deprinde şi nu este un „dar” natural.
Clasicismului îi este specifică epoca de consolidare a marilor monarhii naţionale şi de ascensiune a primelor puteri maritime, comerciale şi industriale ale lumii, ca de exemplu Olanda şi Anglia. De asemenea se asistă la procesul de laicizare şi de menţinere a echilibrului social. Se dezvoltă arhitectura şi arta.
Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi până la mijlocul celui de-al XVII-lea este dominant barocul. Cea de-a doua jumătate a veacului al XVII-lea este dominată de curentul cultural al clasicismului, unde modelul clasic al omului s-a cristalizat într-o societate cu un puternic ataşament faţă de principiul de autoritate. În toate doctrinele religioase europene se percepe o căutare a lui Dumnezeu. Gânditorii epocii socoteau că regii sunt făcuţi pentru popor şi nu poporul pentru regi.
Se consideră clasice operele literare şi artistice care întrunesc condiţiile perfecţiunii. Sunt clasici scriitorii şi artiştii a căror operă îşi păstrează valoarea de-a lungul veacului. Astfel de valori clasice sunt Leonardo da Vinci, Goethe, V.Hugo, Eminescu, Enescu, J.S.Bach. În altă accepţie, „clasic” înseamnă ceea ce aparţine lumii şi culturii antice greco-latine. Este necesar de menţionat că nu există un element clasic pur, ci Clasicismul este întrepătruns cu Romantismul.
La origine Clasicismul se bazează numai pe judecata etică şi poate fi definit ca o mişcare care promovează ideile de armonie şi echilibru a fiinţei umane. Acesta este caracterizat prin afirmarea sensului moral şi estetic al artei, prin îmbinarea frumosului cu binele şi adevărul, utilului cu plăcutul şi obiectivitatea scriitorului.
Clasicismul reuneşte scriitori care au ca trăsături generale claritatea, ordinea şi măsura. Natura umană cu toate aspectele ei, este tema principală a comediilor şi anume, Tartulfe, Avarul, Mizantropul, Don Juan, Femeile savante, Bolnavul închipuit. Universalitatea acestor comedii izvorăşte din faptul că au surprins aspecte permanent prezente. Andre Gide considera clasicismul ca un buchet armonios de calităţi, dintre care prima este modestia.
Curentul literar este mişcarea de idei şi principii artistice care reuneşte scriitori ce aderă la aceleaşi concepţii literare faţă de care se simt atraşi spiritual. De obicei ideile estetice şi literare ale unei astfel de grupări se fac publice printr-un manifest sau program literar. Clasicismul este un curent cultural care a impus creaţiilor trăsături ferme şi precise, promovând interesul pentru natura umană ( caractere), imprimând ordine, armonie şi rigoare.
Caracteristicile clasicismului:
– regula celor trei unităţi ( de loc, de timp, de acţiune) şi puritatea genurilor literare;
– cultul pentru adevăr şi natural;
– cultul pentru virtuţi morale şi de conştiinţă, de unde rezultă caracterul moralizator al operei literare;
– trăsături puternice de caracter, vitejia, demnitatea, generozitatea, avariţia, laşitatea, demagogia;
– stilul sobru, grav.
Termenul de clasicism, comportă sensuri largi, exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendinţa de a observa fenomenele în contextul universului şi de a le închega într-un sistem proporţional şi armonios, corespunzător frumosului şi concordând cu norme raţionale care împun tipuri model, perfecţiunea, idealul.
Curentul se defineşte ca o mişcare artistică şi literară care promovează ideile de echilibru şi armonie a fiinţei umane, constituite în modele durabile şi care se pot regăsi în timp. Individul clasic este utopia unui om perfect sănătos trupeşte şi sufleteşte. Din punct de vedere sanitar, eroul clasic este „ sănătos” cu o sănătate perfectă. Clasicul este viril, calm, cugetat. Eroul clasic este în acelaşi timp un semizeu ori un rege cu ascendenţă divină (Ahile). Clasicul are o unică vârstă incertă, de tânăr perfect dezvoltat. Profesiile clasicului sunt rege, păstor, vânător. Ţinuta clasicului este decentă, calmă. Moralitatea clasicului este regească, impecabilă. Viaţa clasicului este inteligibilă, este un civilizat. Clasicul trăieşte într-o lume „ideală”, statică, mitologică. Clasicul imită modele. Clasicii care puneau accentul teoretic pe conştient, creau inconştient ( spontan).
În realitate nu există un fenomen pur, clasic, ci o îmbinare de mai multe curente, în care clasicul iese în relief.

Un răspuns to “Clasicismul”

  1. Comanda numai acummosul tau , de pe cel mai sigur site de comenzi de Mosi Online http://www.moscraciundeinchiriat.com.

Sorry, the comment form is closed at this time.

 
%d blogeri au apreciat asta: