Raza de speranta

"Sa faci intotdeauna numai ce este bine si Dumnezeu te va ajuta" de Felicia Mircea

De ce doarme aceasta natiune?

Posted by fmircea pe 20 Februarie 2010

În ce ţară trăim? Cine sunt cei care o conduc? Cine le-a acordat privilegiul de a o conduce?
Trăim într-o ţară a haosului şi dezordinii totale la toate nivelurile. Într-o ţară în care oamenii de valoare nu mai au loc de multele banalităţi pe care le întâlneşti şi le vezi la tot pasul. Când spun oameni de valoare, nu mă refer numai la pregătirea profesională, ci la împletirea acesteia cu educaţia, care include stilare, erudiţie, bun-simţ, prestanţă,maniere elegante, mod clar de etalare a părerilor, calm în vorbire şi purtare.
Cei care conduc această ţară sunt oameni insignifianţi, banali, nereprezentativi pentru clasa intelectuală, impotenţi în ce priveşte administrarea ţării, dar capabili în re-
zolvarea propriilor interese, escroci protejaţi de lege şi de puterea pe care o deţin.
Cum este posibil ca o ţară cu atâtea bogăţii naturale, cuprinzând toate formele de relief, să se scalde într-o sărăcie lucie, în care o mână de incapabili fac legile.Ce păcat că această ţară nu are intelectuali de rang înalt, sau poate sunt, dar nu au putut să răzbată.
Multe lucruri în ţara asta sunt ciudate, adică sfidează fără neruşinare adevărata realitate şi bunul-simţ. Poate am să deranjez foarte multe minţi înguste, dar asta nu are nicio importanţă. Sunt cu toptanul în funcţii de conducere. Prezenţa lor în aceste scaune nu este întâmplătoare, ci reprezintă garanţia că mai marii lor nu îşi vor pierde locurile obţinute, prostind românii prin vorbărie multă şi promisiuni deşarte.
Toată lumea vorbeşte, dar nu spune nimeni nimic inteligent. Nu am auzit niciodată pe nimeni vorbind despre cum ar arăta, în viziunea lui, o Românie frumoasă, bogată în care să se poată trăi civilizat.
Am să vă prezint o Românie aşa cum o văd eu, trecută prin prisma mea, dar ne ruptă de realitate.
Ce minţi demonice au avut aceşti „ mari conducători” ai ţării de au desfiinţat agricultura şi industria care erau în mare parte bine structurate.? Ce se poate face acum pentru a remedia marile greşeli făcute de „ marii învăţaţi” ai ţării? În nebunia creată cu ani în urmă, fiecare a avut ceva de revendicat, iar „marile minţi” ale ţării, făcând pe marii
samariteni, nu s-au dat în lături pentru a crea condiţiile necesare satisfacerii lor. Nu contest dreptul ţăranilor de a intra în posesia loturilor de pământ. Atac nepriceperea şefilor în ce priveşte administrarea lor.
După mine, pentru a nu distruge agricultura, cu acordul proprietarilor de pământuri, trebuiau create asociaţii agricole cu conducere de specialitate şi cu dotarea macanică necesară, totul sub îndrumarea statului. Produsele obţinute trebuiau împărţite între proprietarii pământurilor şi stat, proporţia fiind stabilită de ambele părţi de comun acord. Dar nu este suficientă numai dezvoltarea agriculturii, trebuie gândită şi comercializarea produselor obţinute şi nu mă refer la cea internă, care vine de la sine, ci la găsirea de contracte peste hotare. În acest fel ar avea de câştigat şi ţăranul şi statul.
În ce priveşte industria, de ce aţi distrus-o domnilor „ mai marii ţării”.? Ce interese ascunse v-au determinat să faceţi asta? Industria trebuia păstrată în patrimoniul statului, administrată de stat, care avea obligaţia de a găsi contracte prin care să aducă venituri substanţiale, în felul acesta păstrând şi locurile de muncă. Cine vroia să se privatizeze într-un domeniu industrial trebuia să pornească de la zero, nu cumpărând sau închiriind pe nimic fabrici care aparţineau poporului. În felul acesta s-ar fi creat o concurenţă benefică între particulari şi stat, concurenţă care ar fi dus la dezvoltarea ţării, ci nu la distrugerea ei, aşa cum aţi făcut voi pseudovalorilor care conduceţi destinele negre ale acestei ţări.
Dar pentru ca ţara să fie organizată şi prosperă este nevoie în primul rând de un şef de stat care să aibă foarte mulţi neuroni activi şi să fie un geniu al administraţiei. Până în prezent în fruntea ţării nu s-a aflat o astfel de eminenţă a materiei cenuşii. Un preşedinte trebuie să aibă multe calităţi, trebuie să fie o persoană complexă, cu prestanţă şi cu o personalitate bine definită şi foarte apreciată, atât în ţară cât şi în străinătate. Un preşedinte nu trebuie să stea numai pe scaun şi să semneze acte, nu trebuie să apară foarte des în public plictisindu-l prin prezenţa lui. Un bun preşedinte trenuie să străbată planeta în lung şi în lat pentru a încheia contracte, care permit efectuarea unui export masiv prin care s-ar aduce venituri substanţiale atât la buget cât şi particularilor, toate astea ducând la înflorirea şi dezvoltarea ţării. Un bun preşedinte trebuie să se înconjoare de cei mai reprezentativi oameni ai ţării, oameni care reprezintă din punct de vedere profesional, cultural, moral, fruntea şi nu trebuie să se înconjoare de banalităţi, de incompetenţi pe care să-i manevreze cum vrea, pentru simplul fapt că aceştia îi asigură stabilitatea funcţiei şi îi aprobă proastele decizii.
Dar cine să facă toate astea „zâmbăriciul” care este acum la conducerea ţării, votat de un sfert din populaţie, poate votanţi la fel de nesemnificativi ca şi el? Deşteaptă-te „zâmbărici”şi uită-te în jurul tău, pentru a-ţi vedea propria incompetenţă multiplicată în marionetele pe care le conduci după bunul plac.
Metodele voastre de distrugere au ajuns până la nivelul învăţământului, scoţând generaţii de tineri aroganţi, inculţi, needucaţi. Ce să mai vorbim de sănătate?
Ruşine să vă fie că aţi adus acest popor într-un hal fără de hal. Cine sunteţi voi şi cine vă credeţi de vă permiteţi să distrugeţi oamenii, să-i manevraţi din punct de vedere psihologic prin discursurile voastre de proastă calitate şi mincinoase, cine vă dă voie să lăsaţi oamenii pe drumuri desfiinţându-le locurile de muncă, cine vă credeţi de aţi înfometat acest popor?
Nu vă este frică de mânia lui Dumnezeu? Sau voi nu aveţi nici credinţă? Atenţie:
Dumnezeu nu doarme, aşa că fiţi atenţi ce faceţi în ţara asta şi în special cu destinele oamenilor , pentru că s-ar putea să plătiţi scump.
Ruşine să vă fie banalităţilor.

Sorry, the comment form is closed at this time.

 
%d blogeri au apreciat asta: